Dialog cu oda in metru antic
de Nichita Stanescu
Cea mai mare pedeapsa a noastra,
a noua, cei care suntem,
e lumina, prin care fluiera un rasucit de inger
tulburator,
halucinanta natura,
timpul absorbitor,
mirosul de viata pe care-l are secunda,
mincarea cumplita la Cina cea de taina cind
vom reusi, in fine, pe Iisus
il vom si mincind.
Ah, ce intimplare si viata noastra!
Ce intimplare verdele de pe iarba.
Ce accident de suflet calul alb pe colina.
Supusi cuvintului, de verb ma rog,
du-ma, odata, din groaza vietii,
du-ma, du-ma,
si nu ma mai pedepsi
si mie nu ma mai reda-ma!
Dialog cu oda in metru antic
Aceasta pagina a fost accesata de 3743 ori.
