Testament
de Nichita Stanescu
Ma carpesc cu vorbe, cu substantive,
imi cos rana cu un verb.
Nobile paleative
de serv
Iti scriu cu trupul meu viata
si mersul stelelor ti-l scriu
Vocala cea mai lunga este ata
cu care mortu-l cos, de viu.
Caci trebuie sa dam si marturie,
altfel nimica n-ar mai fi.
In dulce scriere tarzie
tinand alaturi morti si vii.
Tu, ombilic din care curge
vorbirea numai altor guri
fara sa stim unde ne duce
in care dalbe viituri.
Incat nu stiu cine traieste -
cuvantul poate, poate trupul
Zapada alba, Doamne, poate
sau urma-n ea, pe care o lasa lupul ...
Testament
Aceasta pagina a fost accesata de 3291 ori.
