Elegia intaia
de Nichita Stanescu
Inchinata lui Dedal, intemeietorul
vestitului neam de artisti, al dedalizilor.
I.
El incepe cu sine si sfarseste
cu sine.
Nu-l vesteste nici o aura, nu-l
urmeaza nici o coada de cometa.
Din el nu strabate-n afara
nimic; de aceea nu are chip
si nici forma. Ar semana intrucatva
cu sfera,
care are cel mai mult trup
invelit cu cea mai stamta piele
cu putinta. Dar el nu are nici macar
atata piele cat sfera.
El este inauntrul desavarsit,
si,
desi fara margini, e profund
limitat.
Dar de vazut nu se vede.
Nu-l urmeaza istoria
propriilor lui miscari, asa
cum semnul potcoavei urmeaza
cu credinta
caii
II.
Nu are nici macar prezent,
desi e greu de inchipuit
cum anume nu-l are.
El este inlauntrul desavarsit,
interiorul punctului, mai inghesuit
in sine decat insusi punctul.
III.
El nu se loveste de nimeni
si de nimic, pentru ca
n-are nimic daruit in afara
prin care s-ar putea lovi.
IV.
Aici dorm eu, inconjurat de el.
Totul este inversul totului.
Dar nu i se opune, si
cu atat mai putin il neaga:
Spune Nu doar acela
care-l stie pe Da.
insa el, care stie totul,
la Nu si la Da are foile rupte.
si nu dorm numai eu aici,
ci si intregul sir de barbati
al caror nume il port.
sirul de barbati imi populeaza
un umar. sirul de femei
alt umar.
si nici n-au loc. Ei sunt
penele care nu se vad.
Bat din aripi si dorm
aici,
inlauntrul desavarsit,
care incepe cu sine
si se sfarsste cu sine,
nevestit de nici o aura,
neurmat de nici o coada
de cometa.
Elegia intaia
Aceasta pagina a fost accesata de 5105 ori.
