Nod 17

Nod 17

de Nichita Stanescu

Cazusem stramb cu verbul peste orizont
ca l-am facut sa fie-n doua,
ca bucile unui copil de inger
pe mare-atunci cand ploua.
Ce ploaie mai ploua pe mare
si cat de mult, tu n-ai sa stii, eu imi doream,
sa ninga peste luciul ei doar cu ninsoare,
sa ninga peste mare, imi doream,
iar pruncul care-l tin in brate
sa il dezvat de tine, mama lui,
ca pe-o corabie de oase
sa-l smulg din sanul tarmului,
sa mi-l trimit spre Caraibe
cand ninge peste Marea Neagra si intinsa.

Cand ninge peste Marea Neagra spre Bosfor,
cand ninge pe albastra de Mediterana
si nici de frig nu pot sa mor,
nu pot sa mor!
Doamne, ma chinuiesc si nu pot sa mor!
Doamne, eu nu pot sa mai mor!
Mi-e viata vesnica si rana
si nu pot sa mor
si ninge si nu pot sa mor
si-mi este foarte frig cand foarte ninge
si nu pot sa mor!




Nod 17


Aceasta pagina a fost accesata de 1140 ori.
{literal} {/literal}