Nod 22
de Nichita Stanescu
O subtiasem strangand-o cu bratul drept
de coasa mea,
cadeam cu respirarea peste ea,
o adumbream cu umbra vorbei ce eram,
de toata eu o albastream,
cand steaua cea cu raze ne-a trezit
pe jumatate oameni
jumatate mit,
traiam de parca ne scriam,
de primavara verde ne toceam,
iara de toamna aurie
ca prin al simturilor geam,
mai ne vedeam,
mai nu ne vedeam,
si mai traiam, traiam, traiam,
si mai muream, muream, muream.
Nod 22
Aceasta pagina a fost accesata de 2197 ori.
