Aeroport de toamna
de Nichita Stanescu
Tras inapoi de planeta auzeam ingeri, auzeam pietrele,
galbenul, verdele cum urcau noaptea spre centrul pamintului.
Aeroportul lansa diavoli cu coada aprinsa
si arzind treptat treptat de la copite pina la crestet,
si numai coarnele le ramineau intregi si se desfaceau
prabusindu-se fiecare-n alta parte.
Timpul se sparsese;
fiecare apucam din el ce puteam,
si nici macar nu mai curgea peste tot
ia fel:
in glezne trecea o luna,
in genunchi o zi, in coasta o ora
pe limba un minut si-n timpla
o secunda
„De aceea incercam sa ne tinem
capetele cit mai departe de miezul pamintului" -
spuse cineva.
Dar nu-l lua nimeni in seama.
Fiecare avea alt timp si-ncerca sa traga-nspre el planeta,
care insa se multumea numai sa se rostogoleasca.
Auzeam ingeri.
Stam la pinda gata sa-i sar primului in spinare,
pregatindu-ma pentru o calatorie.
Aeroport de toamna
Aceasta pagina a fost accesata de 1796 ori.
