Amfion, constructorul
de Nichita Stanescu
Aici, pe cimpul unde-n vechime zeii
n-au trecut decit calari,
unde pietrele-si arata coltii albi, si iarba
fuge speriata-n verzuiele zari,
imi dau intilnire cu tine, femeie
zvelta si salbaticita de frumusete,
inainte de rasaritul soarelui, cind stelele
rostogolindu-se-nclina cerul intr-o parte,
si tu, venind,
de tine
doar un strigat ma mai desparte.
Cele mai tainice
si mai adevarate cuvinte de dragoste
ti le spun, inainte de-a te zari.
Bat aerul cu toate valurile marii,
sfichiul lor rasuceste copacii,
si sepiile, si rechinii, intr-un dans de oglinzi.
Te astept sa-ti desprinzi
trupul din iarba, femeie.
Din umerii mei si din intreaga mea putere
tisnesc doua pantere, nemaivazute pantere,
pe ape s-astern, curcubee,
si se fac viaducte si poduri, curind,
peste cai ferate lucind, peste trenuri trecind.
Din pieptul meu aramiu,
vargat in parti de vite muschiuloase,
aidoma vor tisni, mai tirziu,
leii cu coame flocoase, in friguri, ca niste explozii de aur vor tisni si vor bate aerul si se vor prabusi, si se vor face temelii si terasamente si diguri.
Din coasta, zbatindu-se ca o sabie, isi va arcui in salt trupul lucios delfinul, din tot cirdul cel mai frumos, izbind cu coada aerul lichid.
Si va cobori, incolacindu-se ca un cercel, si se va face zid si se va face crenel.
Oh, pe rind, din genunchi, condorii vor izbucni in manunchi, se vor roti, luind vazduhu-n taise si se vor aseza si se vor face acoperise,
si din glezna, pina-ai sa te-arati, femeie, vor pleca si animalele celelalte, lasindu-mi nerabdarea impodobita
cu plante
Poate-am sa-ti par subtire ca licarirea, si-n spatele meu, frenetic crescind, orasul iti va fura, in vazduh, privirea.
O, gingasul, zveltul tau pas
leganat peste ierburi, printre coltii pietrelor!
A mai ramas un gutui,
si un cais a mai ramas,
smulge-i si du-i in piata circulara;
a mai ramas un prun,
si-un artar a mai ramas,
smulge-i si du-i la-ntretaierile de drumuri;
a mai ramas un platan,
si-un otetar a mai ramas,
smulge-i si du-i pe cheiul cu poduri!
Mi-a mai ramas si-un ram de tei.
II vrei, stapina mea, il vrei,
aici, pe cimpul unde in vechime zeii
n-au trecut decit calari,
unde pietrele-si arata coltii albi, si iarba
fuge speriata-n verzuiele zari?
Amfion, constructorul
Aceasta pagina a fost accesata de 2330 ori.
