Autoportret in timp de veghe
de Nichita Stanescu
Veghez la poarta lumii fara de canate: aici, ideile, cuvintele noastre devin
adevarate.
Iau chipul zvelt al podurilor de beton, iau trupul drept al schelelor de fier, le-atingi cu auzul si ele au sunet, au ton, le izbesti cu privirea si ele nu pier, le pipai cu trupul, cu sufletul, si vezi ca
exista.
Aici incepe lumea noua, comunista.
Cuvintele goale, ideile ciunte ramin afara,
Aer se fac, innorat, tigva-ngropata-n nisipuri,
de fiara.
Veghez si sunt drept si inalta e umbra mea.
Constelatia ochilor mei e atrasa de rosia stea, privirile mele sunt drepte, sunt nemiscate.
O, pasarile s-ar putea odihni in ele ca pe niste ramuri colorate.
Autoportret in timp de veghe
Aceasta pagina a fost accesata de 2056 ori.
