Bufonul si moartea
de Nichita Stanescu
Ghidul a innebunit la
Spielberk, sus,
in inchisoare;
mimeaza vechi torturi si trupuri oarecare
din care trase-n sus si trase-n jos
cazu ficatul, fioros.
Prin ganguri reci prin care fostii morti
acum minere stau, la porti,
ori intregesc cu fosta carne
peretele cel ruginit, de arme,
ghidul a-nnebunit si ventriloc
smulge din el un fir de foc
cu care imi aprinde auzul, vazul,
cu bot de cal imi paste-ovazul
cu cioc de barza imi impunge
interioara, nevazuta, cruce.
Cu cotcodacuri de gaina
ma ciugule si ma alina -
cind trec prin burta ghidului
ca intr-o punga a vidului.
Dar mortii de la
Spielberk sunt prea vechi
ca sa le fim c-un gind perechi.
Mortii cei noi, mortii cei noi
curg ca sudoarea peste noi,
iar asudata mea meninge
mi-o vede ghidul si mi-o linge
Plec alb.
Uscatu-n mine latra.
La poarta, un bufon de piatra.
M-aplec
Este si nu-i.
II pup.
Beau apa chiar din gura lui.
Bufonul si moartea
Aceasta pagina a fost accesata de 2323 ori.
