Cantec de luna noua

Cantec de luna noua

de Nichita Stanescu

Incet, sub pasii ceasului venit,
se sterge, sur, noptirea-albastra
si tot mai e ceva neimplinit
si singur, in iubirea noastra

Poate ca doina asta veche
tacerile le cerne rand pe rand,
de iti rasuna in ureche
pe dupa ceturi luna lunecand

Nelinisti vechi, si glasul lor hoinar
spre nestiut incet ne mana
Ne-oprim o clipa apoi mergem iar
prin ceata uda, mana-n mana

si vazul tau pe piept imi suie
ca un paianjen beat. Si nu imi spui
ca mi s-a prins surasu-ti amarui
de buze, fata amaruie

Chemarile ne scutura in san
durut zornaitoarea salba

Si de-as fi fost copac batran, batran,
tu ai fi fost o frunza alba


sau poate inserarea.




Cantec de luna noua


Aceasta pagina a fost accesata de 1024 ori.

{literal} {/literal}