Cantec de primavara

Cantec de primavara

de Nichita Stanescu

Desigur, primavara mi-a tasnit din tample.
De umbre, umerii imi siroiesc, tacut,
prea bine mi-e si nu ma mai pot rumpe
de aerul rotund ce m-a-ncaput.

E-ntaia oara cand raman fara de viata,
de primavara-ncercuit cu franghii,
pana miresmele imi dau un pumn in fata;
trezindu-ma, le-adulmec si le mangai.

Si mor a doua oara, cand imi taie chipul
pale de raze atarnand de crengi.
Si iar mi se roteste-n pasari timpul,
cand pasul tau rasuna pe sub crengi.

Cu vazu-nchis, simt cum imi bat peste sprancene
imaginile tale, clinchetind.
Mor sacadat si reinviu din vreme-n vreme,
de-otrava mortii sufletu-mi eliberand.

O, primavara flacari rosii-nalta.
Pe rugul lor mi-e sufletul intins
pana miresmele imi dau un pumn in fata,
si ma trezesc, si-nving si sunt invins.




Cantec de primavara


Aceasta pagina a fost accesata de 1430 ori.
{literal} {/literal}