Cantec pe o schela de aluminiu

Cantec pe o schela de aluminiu

de Nichita Stanescu

Si ma salta o pala de vant
In trecere, de subtiori,
cu doua brate transparente, pana la nori,
Si el imi ling pieptul, fulgerand.

Oh, si asa, dintr-un salt intr-altul,
mi-a lovit talpa un pisc alburiu
si s-a-nrosit de rubine din sangele meu,
mai tarziu,
cand prelungeam cu mine inaltul.

M-am intretaiat si cu un suflet plutitor.
Era trist cand mi-a spus :
N-am mai coborat dinh curentii de sus,
de cand m-a zvarlit o ciuperca -a Hirosimei, in zbor.

Oh, i-am strigat, suflete,
eu n-am murit!
Insenineaza-te cu luna pentru mine.
Schele-au tasnit in stravezime
si dansez peste ele, insotit de lumine,
cu varful privirii in viitor.




Cantec pe o schela de aluminiu


Aceasta pagina a fost accesata de 759 ori.
{literal} {/literal}