Ceasul

Ceasul

de Nichita Stanescu

La ceasul cel menit sa bata ani trei mii pe care
Ludovic,
Regele-soare, privirea lenta-si
odihni, sus, in
Versailles-ul de candoare, pe-albastrele covoare
cu crini nezburatori dedati
sa-mpodobeasca glezna cu planete, de unde-ncepe
ceasul pentru trei mii de ori facut sa
tina anul in ceruri desuete, cu dintii,
de-un fraged timbru muscind

din el regal, deasupra de gradina cu geometrii de ape, a
m stat cu mine insumi inegal, de
ce a fost, aproape, de ce va fi, aproape,
si am lasat sa-mi cada, albastru pe albastru, irisul
pe covoare si cerul pe iris, neinsotit si singur,
cu bratul pe-un pilastru dat prin tot aurul din
vis cind clavecinul, uite-l, intra-n cadranul mare, si
Mozart dezlipindu-se din stele facu o
reverenta si-un menuet imi pare facu-n departe
sala oglinzilor, dantele, aici, la ceasul
galben si auriu batind trei mii de ani, din care,
daca-au trecut vreo suta intr-o caleasca-
albastra cu crinul alb, strigind, lasai sa-mi cada o secunda muta.




Ceasul


Aceasta pagina a fost accesata de 796 ori.
{literal} {/literal}