Cind soarele viu

Cind soarele viu

de Nichita Stanescu


Dasmele le-ai uitat, si povestile, copilarie agatata de toate ferestile.
Ti-aduci aminte cum
trecura prin tine cizmele brune, cizmele haine, si ochiul tau, speriat, printre case si
neimplinitele tale oase, urcind cu miinile subtiri si cu genunchii ruinele noptii, pe muchii.

Pasul izbit in caldarime intetea umbrele rasturnate.
Drumurile tarii, apasate, intrau in
pamint ca niste rime.
Copilarie, netraita minune,
iti izbira pamintul cizmele brune,
basmele tale, si anii
otraviti cu sunete stranii.
Dar cum se topira, cum se mai topira -
noaptea, cu ritmuri de cizme pe sira,
si bulbul ochiului de fiara,
din visul cel rau,
si amarnicul gust -
cind soarele viu fulgera peste tara
in a douazeci si treia zi, din august!




Cind soarele viu


Aceasta pagina a fost accesata de 895 ori.
{literal} {/literal}