Cintec
de Nichita Stanescu
Sufletul pietrei este greutatea ei
sufletul stelei este lumina ei
greu sub sprinceana sta ochiul
greu in suflet doarme cuvintul
Nu stiu spre unde cadem, noi nu stim
nimic nu este jos, totul este sus
Insusi fusese batut in palmi
cu piroane de fier inrosite de singe
Barbatul Isus
Sa sfisiem aceasta camasa a secundei
si sa o impartim intre noi
O, voi soldati latini
voi animale ale undei
ce creste iarba verde din noroi
ma bate gindul lung cu palme albe
peste obrazul care nu-m mai am
Din dinti numai atita mai rinjeau
zapezile fulgoase de mai an.
Cintec
Aceasta pagina a fost accesata de 1689 ori.
