Confruntare

Confruntare

de Nichita Stanescu


Peste noapte, cerul meu curgator,
si-a eliberat toti sorii deodata, si ei,
ca un arc incepura sa bata intr-o dezordine iluminata,
intii mai iute, apoi mai usor.

Era de piatra verzuie luna mea si cazind pe turnul primariei,
turti minunatul cocos de tabla care muri
si ramase luna infipta aci si-ncerca
sa rasara si nu mai putea.

Eu ma aflam la fereastra dinspre apus, imi roteam privirile peste acoperise.
Pe valurile lor de tabla, piezise,
zarii o corabie
de fum cum se furise
din furnalul de caramida, in sus.

Ce cauti pe catargul de fum, baiete din clasa a doua primara?
Te catari pe scara prelunga de sfoara.
Lumina ta o fi ajuns bunaoara in dreptul stelei
Arcturus, acum?

Peste noapte, cerul meu, peste tot,
si-a eliberat electricii sori, in cerc.
Ma subtiu spre
Arcturus, ma fac gind si alerg:
sa refac, de departe, de foarte departe, incerc,
orasul cel vechi, si mi-e greu si nu pot.





Confruntare


Aceasta pagina a fost accesata de 881 ori.
{literal} {/literal}