Confundare

Confundare

de Nichita Stanescu

Cine esti tu, cel care esti, si unde esti, cind nimic nu este?
Nascut dintr-un cuvint imi duc intelesul intr-o pustietate divina.
intreb daca sunt, dar strigatul nu se rupe de mine, si una cu el ramin, adaugind desertului singuratate.
Cu harul vreunei silabe urnesc din intepenire, intruna, golurile sferice in alte goluri aidoma lor, si fara de margini.
Fixitatea nefiintelor mereu o clatin intr-un azi etern cu aura de vid -ma rog sa fii, de mine insumi ma rog sa fii.
Arata-te.




Confundare


Aceasta pagina a fost accesata de 743 ori.
{literal} {/literal}