Cu o usoara nostalgie

Cu o usoara nostalgie

de Nichita Stanescu

Cu cit se-nsera peste arborii rari,
cu atit incepeau sa lumineze mai
tare inimile noastre de hoinari,
cautatorii pietrei filozofale.

Totul trebuia sa se transforme in aur,
absolut totul:
cuvintele tale, privirile tale, aerul
prin care pluteam, sau treceam de-a-notul.

Clipele erau mari ca niste lacuri
de cimpie,
si noi nu mai conteneam traversindu-le.
Ora isi punea o coroana de nori, liliachie.
Ti-aduci aminte suflete de-atunci, tu, gindule?




Cu o usoara nostalgie


Aceasta pagina a fost accesata de 2010 ori.
{literal} {/literal}