Despre lupul singuratic

Despre lupul singuratic

de Nichita Stanescu

Lupul singuratic merge
Doamne, numai peste lege,
numai peste cea zapada
ce va fi candva sa cada.
A-ntalnit un ingere
dormitand in plangere.
Creierul i l-a mancat
lupul cel infometat.
Hlap si hlop si hlap si hlop
i l-a fost mancat pe loc,
nu acum ci-n viitor
lupul cel mirositor.

Pe zapada ce va fi
alergase lupul gri
mult satul, caci el mancase
creier de matase.

Dar si viitorul trece
pe zapada foarte rece.
Creierul cel mistuit
a cazut in infinit
de din lupul ce mancase
creier fara oase.
Deci in dulce viitorul
foamea isi latea decorul.
Decorbul.
Deorbul.
Lupul singuratic foarte
se infometa de moarte,
insa ingeri adormiti
foarte rari sunt si seminti.
Iara ingeri care dorm
se viseaza doar in somn.

Cade lupul singuratic
pe laba-nghetand apatic
si adoarme si viseaza
ingeri pe zapada treaza.
Le mananca creierul
lepadandu-si obiceiul.
Dupa-aceea in alt vis
leapada tot ce-a ucis,
intr-un infinit dormind
visator si trimbulind ...
Si ramane-n vis flamand
lupul sui si alergand,
lupul cel din viitor
de arginturi si de or,
Si visand in vis adoarme
dintr-o foame, draga Doamne,
cu care l-ai otravit,
de din sus de infinit.

Deci din visul visului
pupila irisului
si-a deschis-o lupul singur.
Ah, si, ninge, si ce dingur.
IIngerul visat
L-a intalnit pe Ararart.
Creierul i l-a mancat
insa nu s-a saturat,
repede el s-a golit,
chiar in infinit.
Deci in visul, visul visului
doarme lupul Cristului
creieru-ametistului
si ninsoarea tristului.
El mananca
numai stanca
leapada
o lebada.
Cantec drag de lebada.




Despre lupul singuratic


Aceasta pagina a fost accesata de 814 ori.
{literal} {/literal}