Douasprezece noaptea,cu dor

Douasprezece noaptea,cu dor

de Nichita Stanescu

Coridor de aer, timp pierdut.
Frunze zburatoare, tari de toamna.
Strazile pe care am trecut in gitlejul amintirii se rastoarna.
Trec secundele gravide; nasc urlind picaturi de ploaie repetate, vorbe ce s-au spus, isi cauta guri sa se lase in peretii lor pictate.
Bate-o ora sus, dar pin-ajunge sunetul la creier, se-nsereaza.
Dorm pavilioanele urechii, fuge pe timpane o stafie treaza.




Douasprezece noaptea,cu dor


Aceasta pagina a fost accesata de 680 ori.
{literal} {/literal}