Elogiu

Elogiu

de Nichita Stanescu

Pina cind si mirosul nu e altceva decit o lume locuita de fiinte repezi,
pina cind si auzul are locuitorii lui sufocati unul intr-altul!
Pina cind si culoarea albastra are o capitala a ei,
unde misuna ai albastrului vietuitori, inghesuiti unul intr-altul.

N-am unde sa mor. imi trag sufletul,
pina cind si in suflet exista o populatie a amintirilor.

Cosmosul rinjeste.
Pina cind si in rinjetul lui,
sunt razboaie si paci ale fiintelor din ririjet.
Mai repede, mai incet.
In mai repede sunt migratii.
In mai incet sunt palate.
Aici, una peste alta,
una linga alta,
una indaratul alteia,
sunt fiinte gravide de fiinte.
N-am unde sa mor.
Moartea este populata de fiinte.

Peste tot sunt fiinte.
Unele se scurg repede,
altele se scurg incet.

Gindesc un loc pustiu,
dar pustiul
e plin de fiinte pustii.
Frunzele sunt pline de fiinte infiorate.
Privirile pline de fiinte polare.
Lumina de fiinte luminoase.




Elogiu


Aceasta pagina a fost accesata de 866 ori.
{literal} {/literal}