Foamea de cuvinte
de Nichita Stanescu
Nu pot sa maninc decit forme, scoarte, invelisuri si atit, ceea ce privirilor enorme li se
infatiseaza urit.
Rod, pentru ca am dinti de rodii.
De la fildes am invatat spirala cind taurii, tigrii si celelalte
zodii si-au iscalit pe cer cerneala.
In strafundul fiecarui lucru nu exista pina la urma decit un cuvint -infatisarea trupului meu,
trista, stie legea acestui pamint,
ca pina la urma in lucruri nu este in miezul miezului decit un cuvint,
Buerebista al intinderii
aceste cu vitele arse in vint.
Musc din copaci,
oho, si de ce?
Dupa scoarta e lemn,
dupa lemn
bate inima abstracta a lui „e"
fara de existenta si solemn.
Dac-as putea sa dau verdele la o parte,
din frunze - ar ramine doar un cuvint.
Daca as
putea sa dau pamintul la o parte, din pamint ar ramine scheletul lui „sunt"
in inima lucrurilor stau cuvinte, cind ne este foame si mincam carne mai intii, apoi oseminte, trezia pe care-o visam.
Descoperim pina la urma silabe cazute
din copilaria de zei, foarte lungi si foarte albe si numai din trei in trei.
Daca mi-e foame si maninc tauri, daca
mi-e foame si maninc ghinda, daca
mi-e aur si maninc auri, daca mi-e sticla
si maninc oglinda, daca mi-e pamint si
maninc griuri, daca mi-e vulturi si maninc
pliscuri, daca mi-e apa si maninc riuri,
daca mi-e munte si maninc piscuri,
ramine scuipat, pina la urma, ceva printre dinti,
sau printre priviri, un fel de disperata turma,
un fel de invinse ostiri.
Ramine pina la urma cuvintul,
ultimul in strafundul obiectului, cum vulturul ramine
cind vintul curge pe coastele pieptului muntelui,
si bate ca o inima din afara lasind inlauntru ce este,
mult prea dulcea povara, pictata, a lazii de zestre
pe care stau si zic si spun:
la urma-urmelor in fiecare lucru
exista
in strafundul lui un cuvint ca si cum
ar fi, intr-adevar si intr-adevar,
in cel mai adinc,
in cel mai inalt,
cuvinte cu ochi si cu frunte si par
una intr-alta, si unul in celalalt.
Foamea de cuvinte
Aceasta pagina a fost accesata de 2873 ori.
