Frumos esti calule!
de Nichita Stanescu
Cum merg prin acest oras locuit numai de tine,
sus pe daramatura zidului cu iarba plouata,
un cal mi se-arata pascand lumine,
inima pascandu-mi, un cal se arata.
Frumos esti, calule, aratare, vedere.
Sufletul meu rau inca ar fi
pe seaua ta, de-a-ncalare-n putere
o, temperatura si iute bataie!
Sa stea ploaia sa inceteze!
Caramida noua, caramida noua!
Sus, tot mai sus,
Excelsior!
Frumos esti calule!
Aceasta pagina a fost accesata de 1747 ori.
