Geneza poemului

Geneza poemului

de Nichita Stanescu

Se zgiltiie invelisul, se modifica-ntruna
ride si plinge in acelasi timp,
intipareste cerul si mai jos, copacii,
se lasa privit pina cind el insusi
devine privire,
se preface mort numai ca sa-si poata da duhul
in liniste, deasupra lui, pasarile lovite
si sufletele batrine, sortite pieirii.
Se face elice, rotindu-se innebunitor,
indepartand spre propriile lui margini
tot ce-i mai neinvins in el, mai tare,
mai solemn,
sau, transparent, se lasa strabatut,
adincit in strafunduri miraculoase,
prin care frumoase cuvinte,
ca niste pesti de platina,
dau elegant din coada.
Oho, dar deodata totul dispare;
ramine numai papirusul, hirtia, piatra,
soldatul executa ordinul sergentului,
rigida mina asculta de rigidul suflet.




Geneza poemului


Aceasta pagina a fost accesata de 763 ori.
{literal} {/literal}