Greata

Greata

de Nichita Stanescu

Acum la urma, terfeliti, varsam copacii
mistuiti cu greu in substantive.
Burti de cuvinte se
tirasc pe limbile umflate, maladive.

Vomita prin vocale sensul strict, mincat
la nimereala si de foame, de trupele abstracte
navalind ale vocalelor romane,

cind, luptatori cu timpla scinteind pe rictusul
de gheata al naturii, ochi mari albastri,
suspendati la mijlocul de cerc al urii

si prin pupila neagra,
ca o beregata taiata clar de un tais,
un singe uleios se-arata cu dira
lumii in piezis,

vomita ochii vechi vedenii mincate
tot de-a valma si mirat.
Vomita nara mirodenii pe care-n
timp le-a respirat.

Timpanul alb vomita muzici pe care sarea nu a nins,
si pielea vechi pipaituri vomita care-n
burice i s-au prins.
O, dar de insusi si de nemincare lasat lucios,
lasat febril,




Greata


Aceasta pagina a fost accesata de 723 ori.
{literal} {/literal}