Ingerul cu o carte in maini
de Nichita Stanescu
Trecea un inger, pe un scaun negru asezat.
Trecea prin aer, linistit si mindru.
Eu il priveam de la fereastra, cum prin ziduri trece ca prin fum.
Primeste-mi un cuvint, strigai, tu, ingere, impins din rai de-un vint stirnit, de-o apasare a
vreunui gind cu mult mai mare.
Dar ingerul tacea, trecea pe-un scaun negru stind, citind o carte veche, stralucind in
legatura-i de argint, si grea.
Trecu prin blocul nou din piata.
Trecu prin chioscul alamiu al statiunii de benzina, abstras, divin.
Primeste-mi, ingere, strigai, paharul care-l beau, cu vin.
Piinea primeste-mi-o si sarea
Mi-apasa-n coasta inserarea.
Dar ingerul tacea, trecea prin soba din odaia mea.
Pe un scaun negru sta, citind o carte grea cu solzi de-argint.
Cind fu in dreptul meu, strigai -
o, ingere venit din rai,
ma lasa sa m-atirn si eu
de scaunul tau, de bratul tau.
Abia putui de un picior
de scaun, sa m-agat din zbor.
Astfel prin aer si prin ziduri cu ingerul zburam si eu,
la fel cum flutura in vint matasea unui steag infrint!
Si ma raneam de-acoperise, de ramurile verzi, piezise,
si ma izbeam de stilpii lungi,
de cabluri si de sirme si de dungi
Ma desprinsei de sus, cazind in piata inserata, linistita.
O, el se-ndeparta, zburind, prin aer si prin ziduri strabatand
cu cartea-n miini, citind cu patima necontenita.
O, el se-ndeparta si eu
tot mai vroiam sa-l vad, prin seara.
Dar el s-a dus alunecind, impins din rai ca de un vint, sau,
poate, de-apasarea unui gind cu mult mai mare.
Ingerul cu o carte in maini
Aceasta pagina a fost accesata de 2541 ori.
