Jertfa si arderea de tot

Jertfa si arderea de tot

de Nichita Stanescu

Iau mielul si ii fring sira spinarii,
ochii-i scot cu degetul cel gros
ii rup copita si mirosul narii,
ficatul si rinichiul unsuros
Si gelatina creierului smuls, in palma
o tin atent ca sa nu-mi curga
cu viziunea ei de miel, prea calma,
peste tunica mea cea demiurga
il ard ca sa-ti miroasa dulce,
Doamne,
e-o ardere de tot, pentru pacat,
si voi izbi si tauru-ntre coarne
si iedu-n jugulara, ca sa fiu iertat
Voi rupe in bucate orice animal
si il voi arde, ca sa-ti placa tie,
si toate acestea fi-vor un semnal
ca tu si eu suntem ca ei.
Faclie
voi arde tot ce vrei, carnea pe os,
plaminul il voi scoate la vedere
caci
Doamne, tu, esti marele miros,
nara a timpului, nara de ere.
Dar, n-am sa rup nicicind o floare
n-am sa strivesc nicicind un crin,
nicicind eu nu voi smulge sexul de splendoare
al trupului verdetii, si sublim.

Noi ce avem un trup de animale si fara
radacina ne miscam
Noi, la suava florilor splendoare,
unii pe altii ne mincam.

Ca sa fim gustoasa hrana lumii infipte in pamint,
a pomilor, si-a ierburilor vama pe care ele-o dau, cind sunt.
Noi numai talpi avem, iar ele
au radacini in mit,
noi numai stele-avem pe cer, doar stele,
cind ele au adincul lor de timp oprit.




Jertfa si arderea de tot


Aceasta pagina a fost accesata de 820 ori.
{literal} {/literal}