Luna in cimp
de Nichita Stanescu
Cu mina stinga ti-am intors spre mine chipul, sub cortul adormitilor gutui si de-as putea sa-mi rup din ochii tai privirea, vazduhul serii mi-ar parea caprui.
Mi s-ar parea ca deslusesc, prin crenge, zvelti vinatori, in arcuitii lei din goana calului, cum isi subtie arcul.
O, tinde-ti mina stinga catre ei
si stinge tu conturul lor de lemn subtire, pe care ramurile l-au aprins, suind sub luna-n seve caii repezi ce-au ratacit cu timpul, pe intins.
Eu te privesc in ochi si-n jur se sterg copacii, in ochii tai cu luna ma rasfring si ai putea, uitind, sa ne strivesti in gene dar chipul ti-l intorn, pe bratul sting.
Luna in cimp
Aceasta pagina a fost accesata de 1798 ori.
