Ma asemui cu un copac

Ma asemui cu un copac

de Nichita Stanescu

Ma asemui cu un copac.
El are foarte multe brate, si eu,
foarte multe brate: doua vizibile, o mie invizibile.
Cind sufla vintul bratele lui fosnesc;
ma gindesc ca atunci cind imi misc bratele probabil
ca si ele sunt impinse de un vint ciudat.
Ma asemui cu un copac;
fiecare cuvint al meu este o frunza.
Aceasta comparatie ma satisface si este semn ca am imbatrinit.
Cind eram tinar, ma comparam cu un zeu indic,
zeu cu foarte multe brate, foarte multe picioare.
imi placea sa spun ca bratele si picioarele
mi-au fost rupte si ca
mi s-au lasat numai doua brate, dinspre
partea dreapta,
si numai doua picioare
tot dinspre partea dreapta.

De aceea cind alergam, alergam in cerc.
Apoi, in spirala.
Acum am imbatrinit,
imi place sa ma compar cu un copac.
Cred ca misc bratele si picioarele de bataia unui vint straniu,

si sunt fericit
de aceasta comparatie.
in curind n-am sa ma mai compar cu nimic,
n-am sa mai misc din brate, din picioare,
iar cuvintele mele nu vor mai semana cu niste frunze.
Atunci, voi fi ingaduit
de prieteni, de dusmani si voi schimba planeta.
Astfel, ma voi pregati, aiurea,
sa ma compar c-un lucru cu totul si cu totul altul,
iar cind voi mai fi-mbatrinit -
cu un alt lucru,
cu totul si cu totul altul.

Apoi imi voi schimba iarasi planeta
si-asa mai departe,
ce monotonie,
Doamne,
Dumnezeule!




Ma asemui cu un copac


Aceasta pagina a fost accesata de 917 ori.
{literal} {/literal}