Manusa
de Nichita Stanescu
Trage-ti odata mana ta lunga, siderala,
din mine, manusa ta oloaga,
si lasa-mi fieraria nervilor de boala
zalog fiintei sa imi fie neintreaga.
Prea misc cum misca degetul tau lung
mai aratand un adevar,
din ce in ce mai rupt ajung
mai capra si mai mar.
Ci trage-ti lunga mana ta,
si las-o
infrigurata-n verdele nisip
si las-o racita-n vidul negru
si las-o
pana la Canopus
si lasa-ma, lasa-ma, lasa-ma,
cat timp am umbra
sa-ncalzesc o piatra sau
o vale ne-nverzita, umbra
sa-nconjur cu trupul meu
mana prezentului mereu.
Iesi din mine, Doamne,
nu-mi lua capul sangelui, -
inima -
las-o oarba fara ochi, fara vedere
ca un romb intr-insa de tacere.
Manusa
Aceasta pagina a fost accesata de 1735 ori.
