Marina

Marina

de Nichita Stanescu

Crapaturi pe-un cimp de piatra, scari patate
de rugina, peste care, cu sandaua,
Hercule batu fugind, prind pe muchea zimtuita fibra groasa de lumina si-o indoaie si-i reteaza vina-i inca gilgiind.
Aburul incins preschimba, cum se urca din
cimpie, soarele-ntr-un ochi albastru, peste piatra inclinat, care suge-n sine cimpul si il salta in tarie, intinzindu-l, adunindu-l ca pe-un cer cazut
si plat.
Dar daca-ti intorci spre stinga chipul scris
cu linii frinte, ai sa vezi in departare, dupa orizontul mut, deslusite dungi si linii care-ncep sa se implinte, intre razele privirii, cu o liniste adinca si un susur cunoscut.
Ci ia-ti calul de capastru, pune-ti talpa-n scari
si du-te: e o lume-acolo, alta, a copacilor si-a marii.
Pasari albe peste turle trag cu aripa volute.
Se roteste marea-n tarmuri, pietrele tin
gustul sarii.
Te primeste si pe tine sub arcada-i zvelta, du-te!
E o lume care-n jurul soarelui a pus inele, flori de platina smaltate, si de aur noi laute, si corabii zburatoare, cu saminta lumii-n ele.




Marina


Aceasta pagina a fost accesata de 900 ori.
{literal} {/literal}