Nu va jucati cu pacea!
de Nichita Stanescu
Inchipuiti-va moartea ridicindu-se la o margine curbata a pamintului, ca un imens cap pergamentos acoperind pe jumatate luna la apus, lasind sa-i zboare din urechi corbi violeti, napustindu-se asupra piepturilor sfirtecate, peste cimpurile de batalie, lovindu-si privirile de lesuri, infigindu-le-n pamint.
Ah, tobe mari din piele de bivol,
bat tobele mari
acoperite cu piele de bivol!
Uite-l orasul -
si nu e!
(A ramas doar o groapa verzuie.)
Surle de-arama, inaltate deasupra
cu pumnul,
lungile surle tinute in soare, cu pumnul!
(Soarele s-a infundat in cer, si-a ramas deodata
lumina fara soare, destramata,
ca niste vergele de sticla izbindu-se strident.)
Aerul si-a rasucit, cu trunchiuri de om
si de arbori, coloanele care nu mai tin nici un cer.
Umbrele se rup de calciie si se-ngroapa
in bolovani.
Trupurile urca, pe spinari de vultani, si ramin din ele numai privirile stravezii care nu se vad si nu se pot pipai
Uite, orasu-n vazduhuri urca, in sus, pin' la duhuri, se roteste mugind si se-nclina spart la mijloc de o lumina.
Si cade orasul in mare, pulbere cade, de sare. (Femeile, batrinii, copiii coboara mai intii.)
Da-mi timpla, iubito, sa ti-o mingii
Luna mi-apare deasupra,
ba un sarpe descolacit
cu coada-n nadir, cu limba-n zenit,
ba o spartura ce suge in ea
copaci si gradini si stea dupa stea.
Constiinta musca din pamint.
Notiunile - pene negre - risipesc inaltul, si-ti mai ramine doar un ciot sa bati cu el, inghetate, abisele. (in unul iti pierzi amintirile, in altul, visele)
Doamne, ce lumina neagra, ce joaca otravita, dintr-o nebagare de seama s-ar stirni intr-o clipita
II
Nu ma voi lasa smuls de linga schele, de linga zidurile pe care le plamadesc, din centrul palatului meu lumesc!
Pastrati-va-acasa pasarile de prada!
Niciodata pe deasupra crestetului, din aripi vii, n-or sa-mi bata!
Daca zboara vreuna, prin cerul meu, in nestire, moare,-nfigindu-mi-se-n privire!
Bratele mele sunt invatate sa faca schele, turle, cornise.
Nici o tarie nu mi le-ncrucise.
Cine vrea sa le-ntoarca
de la rostul lor
e ca si cum ar drege mersul stelelor.
Cine vrea sa-mi fringa coloanele
si-naltele schele
ii suna sorocul
si nu mai ramine din el decit locul
pe care-l umplea in vint,
intre norii fulgerind si pamint.
III
Nu va jucati cu pacea, n-o alungati de pe tarmuri! in salile mele, pe jiltul de catifea batuta cu aur, cu bratul drept ridicat si cu o cupa in mina, pacea, logodnica noastra, atinge cupa de luna!
Nu va jucati cu pacea,
n-o alungati de pe tarmurile voastre!
Ea nu e femeia de-o noapte,
care dimineata te paraseste
ca o pinza indepartindu-se
de faleza.
Nu va jucati cu pacea,
altfel
moartea si-ar ridica piezisa
sinistrele-aurore boreale,
latindu-se, subtiindu-se,
intimpinindu-va
cu nenumarate sicrie
si nenumarate urne,
ca un fagure negru
acoperind cerul si luna!
O, intr-adevar acoperind luna care
luceste pe ochii adolescentilor,
luna care incape si in ochiul sting si in ochiul drept.
Nu va jucati cu pacea!
Aceasta pagina a fost accesata de 2689 ori.
