Paraseau cortegiul

Paraseau cortegiul

de Nichita Stanescu

Pamantul se-varte. De maluri se sparg
Aceleasi obsesi primare,
In suflet cu lanturi, prapasti in larg,
Ecouri ce vin din uitare.

Din negru Pamantul se-mbraca-n destin
Imense eclipse de soare,
Lumina ce cheama cu totul strain
De ei si de-a lor departare.

Si totusi nimic nu-i atat de departe,
Tacuti, niste pasi se aud cautand
In noapte cortegiul se-ndreapta spre moarte,
Doar pasi aceia raman intreband.

Raspunsu-i ecouu ce vine-ndarat
Trimis de prapastile negre,
Nici sensuri nu are, pe drum e omat,
Si viscolul stari de veghe.

Cararile lungi ce duc nicaieri
Si vin din directi contrare,
Aceiasi drumeti ratacind ca si ieri,
Spre-aceiasi suprema-npacare.


Pustiul le varsa cu ploaie de foc,
Iluzii drumetilor care
Mai spera, Tu Doamne, facandu-le loc,
Sa dea de-a iubiri culoare.

Inchis intr-o cusca sta sufletul lor,
Chemat de destin catre zare,
De pasi de drumet e nevoie-n decor
De-a lor rataciri catre soare.


Paraseau cortegiul


Aceasta pagina a fost accesata de 771 ori.

{literal} {/literal}