Ploaia
de Nichita Stanescu
Pentru ei pamintul era
un fel de aer.
Radacinile ierburilor
un fel de ploaie racoritoare.
Ah, isi spuneau: bine ca a inceput sa ploua:
ma incalzisem peste masura, lava imi tulbura odihna.
Dar gloria cea mare consta in magneti.
Se atrageau unul spre celalalt
cu un fel de patima, -
se priveau in ochi, albi de fericire,
si stateau imbratisati pina cind
urcau in sus pe firele ploilor.
Se lasau inghititi de niste magnifice fiinte,
si-acolo, inghesuiti in burtile acelea negre,
protocolare, deplingindu-si trecutul de glorie,
se priveau unii pe ceilalti in ochi.
Si totusi, albi de fericire.
Ploaia
Aceasta pagina a fost accesata de 2024 ori.
