Poem
de Nichita Stanescu
Tu plutesti ca un vis de noapte deasupra sufletului meu. iti sprijini timpla
de inima mea, ca de o piatra rosie,
si astepti sa-ti spun numele tuturor lucrurilor pe care eu am ispravit demult sa ti le mai spun.
Gura mea e-n tacerea cea mai desavirsita,
inclinata ca matasea unui steag intr-o zi fara vint.
O, nu pleca nicaieri! imi voi rupe inima cu un singur gest al miinii,
ca sa rasara durerea care stie numele durerii,
ca sa rasara dragostea mea de barbat
care stie numele tau ciudat, de femeie.
Poem
Aceasta pagina a fost accesata de 2274 ori.
