Poveste sentimentala
de Nichita Stanescu
Pe urma ne vedeam din ce in ce mai des.
Eu stateam la o margine-a orei,
tu-la cealalta,
ca doua toarte de amfora.
Numai cuvintele zburau intre noi,
inainte si inapoi
Vartejul lor putea fi aproape zarit,
si deodata,
imi lasam un genunchi,
iar cotul mi-l infingeam in pamant,
numai ca sa privesc iarba-nclinata
de caderea vreunui cuvant,
ca pe sub laba unui leu alergand.
Cuvintele se roteau, se roteau intre noi,
inainte si inapoi,
si cu cat te iubeam mai mult, cu atat
repetau, intr-un vartej aproape vazut,
structura materiei, de la-nceput.
Poveste sentimentala
Aceasta pagina a fost accesata de 4520 ori.
