Presedintele Baudelaire
de Nichita Stanescu
Bolnav m-am dus la presedintele
Baudelaire,
Saturn imi trecuse prin zodie si disperat ca absintul e interzis in localuri si ca, in genere, nici nu se mai fabrica
locuiam intr-un spatiu de clor si adeseori, scapind frinele existentei, lasam sa se crape sub osul fruntii frumosul meu creier cercetat de duhuri.
Iti pierzi propria ta obsesie, mi-a spus,
si i-am raspuns ca de la o vreme sunt conectat,
si ca intretin legaturi cu uriasii,
un fel de
Mercur purtator de vesti proaste.
Presedintele mi-a suris lasindu-mi, pe un umar, scheletic bratul lui, amintindu-mi de faptul ca moartea, ea insasi, e o forrria; si este la fel de perisabila ca toate celelalte forme.
El a deplins alaturi de mine
situatia jalnica a albatrosilor
si rarirea in lume a codrilor de simboluri,
degradarea cuvintului si versul alb.
Presedintele era de parere ca, pentru cei vii,
experienta tristetii
este nepotrivita, ingrijorindu-se totodata
de faptul conectarii mele prea repezi la cosmos.
Oricum te sfarimi, mi-a zis, cauta sa indelungesti macar stafia vreunei stari de spirit coherente transcrisa in bunul nostru endecasilab.
Stateam cu fata virita intr-o floare violeta si intru citva fanata de sudoarea presedintelui care hotarise sa doarma o perioada cu fruntea pe ea.
Ploua prea des, mi-a spus presedintele,
si asta face sa sufere piatra
si legiunile monstrilor anexati
care, uneori, ne slujesc silabele poetice.
El a mai precizat ca limba poezeasca
este amenintata de o aparenta mult prea curenta,
si a deplins impreuna cu mine
prea marele interes care se acorda
persoanelor fizice ale poetilor.
Presedintele
Baudelaire si-a lasat scheletul miinii pe umarul meu, si s-a interesat daca la urmatoarele alegeri voi mai avea de gind sa-l votez.
I-am spus ca „da", si m-am despartit
de el, conectat, ca sa reintru
in acea atmosfera de clor, obosita,
in care imi duc existenta in ultima vreme.
Presedintele Baudelaire
Aceasta pagina a fost accesata de 1695 ori.
