Salt
de Nichita Stanescu
Dau patura de aer la o parte, si umarul lucios
si ochii-albastri ii las infrigurati de cerul mare
tinind deasupra mea un relief de astri.
Simt lenea cum mi-aluneca-n prapastii,
ciocnind imagini vechi si zuruind, pe cind lovesc fara sa vreau,
cu palma, in masca lunii, de argint.
Bat galaxii, in departare,
un ritm al unui timp urcind.
Fac ochii mari - dar numai o secunda,
pina le trec in amintire, rind pe rind.
Mi-e bine si ma simt stapin pe ginduri
ca si atunci cind tu veneai, frumoaso,
si dansau globulele in mine ca niste diavoli rosii,
sunind in noi secunda ce nu va mai sfirsi.
Salt
Aceasta pagina a fost accesata de 2020 ori.
