Solstitiu de iarna

Solstitiu de iarna

de Nichita Stanescu

Stau pietrele in suparare asezate cite doua,
in genunchii mei, de cind mi-au zburat din
brate ramurile-flacari, frunzele-scintei.
Noaptea cea mai lunga vine-n schimb,
cu un ochi de
ceata si de luna neagra.
Pe motociclete vine, ca un nimb de frig,
de tacere, de pelagra.
Aerul ingheata-n drugi sticlosi,
cind imi trec o mina peste el
ditirambi de iarna, slabi, ososi,

gura mea racneste catre cer.
Dar e scrisnet aspru;
pietrele mai se-ndura, nu se-ndura.
Noaptea cea mai lunga ma saruta c
u o piatra neagra peste gura.




Solstitiu de iarna


Aceasta pagina a fost accesata de 807 ori.
{literal} {/literal}