Stare

Stare

de Nichita Stanescu

In jurul meu ma incolacesc
ca sa nu-mi dau voie spre sfera
aidoma verdelui in jurul frunzii
obligind-o sa fie plana si efemera.
Ma sfirsesc cu dintii, de bunavoie,
nu ma continuu mai departe;
dincolo de mine e marul muscat,
dincolo de el paminturi desarte,
dincolo de paminturi oasele
mortilor, dincolo de ele, desigur,
gheata din centru cea miscatoare
de concentrice friguri.
Ma tin atit cit sunt si nu-mi dau voie
sa se deschida in mine nimic
in afara de ochi si de gura,
cu care m-am obisnuit de mic.
Ma tin in propriile mele coaste
cu toate animalele in friu
de disperarea intimplarii
ca in potop s-a prefacut un riu
si s-a pulverizat in pasari cazatoare
cu umbra tot mereu pe stupul
de care cu un lant legat
si latrator imi este timpul.
Ma tin cum sunt, neizbucnit,
pedeapsa ispasind in era,
ca m-am gindit, ca nu m-am fost gindit
sa fiu, sa nu fiu si sa fiu o sfera.




Stare


Aceasta pagina a fost accesata de 746 ori.
{literal} {/literal}