Strajerii albi

Strajerii albi

de Nichita Stanescu

Strapungeri albe, zidul meu coboara
Si-nmugurirea calca peste strajerii reci
I-a norilor chemare, si este prima oara
Cand frunza ce ma strange, imi spune: poti sa pleci !

Si-asa batea-va vantul, si-un sa plec ?
Corvoada de ninsori nu ma mai doare,
De-au fost si ploi, eu n-am sa trec
Decat ca s-au intors miresmele de floare.

Parea tarziu, ca vijelia-ntoarce
Cuprinse-n dorul celor celor din amurg
Albastre auzirii si din umbrelisti toarce
Sudoarea cald-a clipelor ce curg.


Si-am incercat ca sa ucid parerea,
Acum cand timpul meu s-antors din pribegie
Cu-o violenta ce sfida amar tacerea,
N-as fi crezut, da -mai ramas un strop de nebunie !


Strajerii albi


Aceasta pagina a fost accesata de 747 ori.

{literal} {/literal}