Sufletul metalic al orasului

Sufletul metalic al orasului

de Nichita Stanescu

Se face seara si orizontul coboara.
Orasul isi ridica un cartier spre luna.
E un sunet de fier, de cabluri intinse.
Umbrele oamenilor incep sa apuna.
Cind ridic bratul, umbra lui ascutita izbeste capatul strazii de unde vii, necunoscut, de parca-as fi zvirlit la intreceri o lance pe care o primesti nepasator in scut.
Esti sufletul de metal al orasului.
In amurguri apari, in pietele ovale:

Cetateni, s-a facut seara. incep serbarile!
(Bratele tale barbatesti par doua macarale.)
Te-ntilnesc uneori, cind ma-ntorc de la lucru.
Gindurile izbesc in stele si ele rasuna.
De-a lungul stilpilor zvelti, cind ma-ntorc
de la lucru, un cartier al orasului se ridica spre luna.
Nu te recunosc niciodata de la prima privire;
iei mereu un alt chip.
Azi mi-apari ca o schela indragostita
de tainicul zenit.




Sufletul metalic al orasului


Aceasta pagina a fost accesata de 769 ori.
{literal} {/literal}