Sunt un om viu

Sunt un om viu

de Nichita Stanescu

Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e strain.
Abia am timp sa ma mir ca exist,
dar ma bucur totdeauna ca sunt.

Nu ma realizez deplin niciodata, pentru ca
am o idee din ce in ce mai buna despre viata.
Ma cutremura diferenta dintre mine
si firul ierbii,
dintre mine si lei,
dintre mine si insulele de lumina
ale stelelor.
Dintre mine si numere,
bunaoara intre mine si 2, intre mine si 3.
Am si-un defect, un pacat:
iau in serios iarba,
iau in serios leii,

miscarile aproape perfecte ale cerului.
Si-o rana intimplatoare la mina
ma face sa vad prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, razboaiele.

Dintr-o astfel de intimplare
mi s-a tras marea intelegere
pe care-o am pentru
Ulise - si
admiratia ce i-o port
barbatului cu chip ursuz,
Dante
Alighieri.

Cu greu mi-as putea imagina un pamint pustiu,
rotindu-se in jurul soarelui
(Poate si fiindca exista pe lume astfel de versuri.)

imi place sa rid, desi rid rar,
avind mereu cite o treaba,
ori calatorind cu o pluta, la nesfirsit,
pe oceanul oval al fanteziei.

E un spectacol de neuitat acela
de-a sti,
de-a descoperi
harta universului in expansiune,
in timp ce-ti privesti
o fotografie din copilarie!

E un trup al tau, vechi,
pe care l-ai ratacit
si nici macar un anunt, dat
cu litere groase,
nu-ti ofera vreo sansa
sa-l mai regasesti.

Imi desfac papirusul vietii
plin de hieroglife,
si ceea ce pot comunica
acum, aici,
dupa o descifrare anevoioasa,
dar nu lipsita de satisfactii,

e un poem inchinat pacii,
ce are, pe scurt, urmatorul cuprins:
Nu vreau,
cind imi ridic timpla din perne,
sa se lungeasca-n urma mea pe paturi
moartea,
si-n fiece cuvint tisnind din mine,
pesti putrezi sa-mi arunce, ca-ntr-un riu
oprit.
Nici dupa fiecare pas,
in golul dinapoia mea ramas,
nu vreau
sa urce moartea-n sus, asemeni
unei coloane de mercur,
bolti de infern proptind deasupra-mi

Dar curcubeul negru-al ei, de alge,
de-ar bate-n tineretea mea, s-ar sparge.

E o fertilitate nemaipomenita in pamint
si-n pietre si in schelarii, magnetic, timpul,
clipita cu clipita, gindurile mi le-nalta

ca pe niste trupuri vii.
E o fertilitate nemaipomenita
in pamint si-n pietre si in schelarii.
Umbra de mi-as tine-o doar o clipa pironita,
s-ar si umple de ferigi, de balarii!

Doar chipul tau prelung, iubito,
lasa-l asa cum este,
razimat -intre doua batai ale inimii mele,
ca intre
Tigru si
Eufrat.




Sunt un om viu


Aceasta pagina a fost accesata de 1370 ori.
{literal} {/literal}