Timp
de Nichita Stanescu
Se poate stinge pocnind ca un bec
si-aceasta secunda stiuta.
Poate ramine ca la inec
deasupra-ne, apa statuta, intreceri subtiri,
de umbre fugare seara sub luna, ca sub un
tavan rotund si-azvirlit la-ntimplare, din toti ochii deschisi,
simultan.
Horn invers, cu fumul
in ripa, cu ceru-n prapastii atras.
Poate de-aceea, marit ca de
lupa se-arata ce ne-a mai
ramas.
Uite-l: nu seamana cu nici un cuvint.
Nici nu poate fi spus, nici vazut.
Sta intre cer si
pamint si n-are sfirsit si nici inceput.
Timp
Aceasta pagina a fost accesata de 2396 ori.
