Urletul
de Nichita Stanescu
O, sufletul meu de broasca-testoasa,
cad copacii doboriti peste mine, si-mi spun:
„Nu te speria, baiatule, nu e altceva decit bataia inimii".
Iata, ma bat cu un ciocan imens;
drrum si bum!
Ma bat si ma bat.
Eu ma string in mine atit de adinc,
incit imi ramin mie insumi departe.
Dar nu atit de departe incit
sa nu aud un glas strigind la mine:
„Nu te speria, baiatule, eu sunt
bataia propriei tale inimi".
Mi-au pus o dalta in spinare,
si-au inceput sa izbeasca
tot felul de inceputuri de litere.
Faceau un zgomot asurzitor
din care nu se puteau deslusi decit
aceste vorbe:
„Nu te speria, baiatule, eu sunt
bataia inimii tale".
Au darimat peste mine
un taur injunghiat, ba,
la un cutremur, au lasat sa cada
peste mine un zid:
drrum si bum!
Doar, doar m-oi sparge.
Un zgomot, un strigat, sunete inspaimintate,
suflete ale bombelor,
schije din surla ingerului
care a darimat cetatea
Ierihonului.
Dar niciodata atit de puternice
si atit de tari incit sa nu aud
acel glas:
„Nu te speria, baiatule, eu
sunt bataia inimii tale".
Da, am un suflet de broasca testoasa.
Numai si numai o alta broasca testoasa
aidoma mie,
aidoma, si mult mai mare,
mi l-ar putea sfarima si ar
putea sa indeparteze de la mine
singurele cuvinte pe care vreodata
le-am deslusit din urletul lumii:
„Nu te speria, baiatule, eu sunt bataia inimii,
sunt bataia inimii tale".
Urletul
Aceasta pagina a fost accesata de 1923 ori.
