Vineri la ora 17

Vineri la ora 17

de Nichita Stanescu

Ploua afara si stam si fumam
si beam si ma gindeam la o fata
de care nenorocitii mei ochii
se indragostisera.
Imi tineam mina mea grea de boxeur
peste ochi ca sa nu-i las sa plinga
dezesperat de faptul ca ei, de la o vreme
nu ma mai sprijina in taina privirii.
Le-am spus: natura etse vie, natura nu e moarta
dar ei nu ma intelegeau
ei plingeau cu lacrimi sarate
si-atunci mi-am zis:
Nu, nu am dreptate
am gresit, am gresit, am gresit,
sentimentele nu sunt o discretie a gindirii
nu, ele nu sunt o pudoare a ideii,
o gratie a ei
Ele sunt chiar ele, si atit.
Am gresit.






Vineri la ora 17


Aceasta pagina a fost accesata de 903 ori.
{literal} {/literal}