Vitrouri

Vitrouri

de Nichita Stanescu

Ea sta ghemuita in fata unui vitrou, unui vitrou de sine statator rezemat de un perete.
Ea scoate antenele, care sunt negre
si dese ca o perie,
si le trece peste cioburile colorate.
Sa tacem din gura, sa ne prefacem ca tot
ceea ce ne intereseaza mai mult sunt legile tacerii si ale absentei.
Ea sta ghemuita si atenta
gata sa prinda o libelula de sticla.
Ea tace pentru ca o gindeste indeaproape.
O raza plonjeaza-n vitrouri si le sfarima: cioburile
lor o ranesc la degete.
Degetele ei siroiesc cu un singe auriu.
Ea nu baga de seama nimic.
Sta cu antenele scoase, ca o perie.
Eu ma gindesc s-o vinez,
in timp ce pe incheietura miinii mi se aseaza un
soim de vinatoare si un cal ma ia pe crupa si sare
cu mine cu tot pe fereastra!




Vitrouri


Aceasta pagina a fost accesata de 879 ori.
{literal} {/literal}