Autoportret (secvential biografic)

Autoportret (secvential biografic)

de Nichita Stanescu


Prietenii mei, scriitorii macedoneni, mi-au cerut pentru aceasta carte de versuri aparuta in maiastra limba macedoneana a lui Tasko Sarov, sa-mi fac un autoportret in cateva pagini tiparite.
Mi-am pus la mana ceasuld e auzit si la ochi ochelarii de miscorat timpul si mi-am zis ca, cel mai frumos autoportret al meu in limba macedoneana, ar fi dedicatia pe care-o pun pe fruntea cartii si anume aceasta.
Iubite cititorule al meu din Macedonia, iti dedic aceasta culgere de versuri cu prilejul faptului ca ne-am intalnit in timpul vietii noastre, iar nu in timpul vietii altora.
Daca nu este multumitor acest autoportret, atunci as mai adauga faptul ca a te naste este o sugrumare, iar a muri, un stirgat.
Faptul de a te fi nascut este atit de uluitor si de mirabil, incit este mai degraba asemuitor intimplarii decat legii.
Voi zice si eu in consecinta ca intimplarea naste legi, iar legile nasc intimplari.
Intimplarea nemaipomenita de a fi cal poate fi asemuita cu nemaipomenita intimplare de a fi arbore.
Pe om il ispaseste de individualism cuvantul, care este un organ colectiv al umanitatii, daca nu cumva singura ei fiinta fragmentata in nesfirsite substantive si verbe rostite de pieritorii globului pamantesc.
Despre poezie am o parere foarte buna.
Daca din punct de vedere sociologic omul este dezastruos, daca din punct de vedere psihologic omul este explozibil ca si dinamita, din punct de vedere al poeziei din om, omul ne apare inca de nejefuit.
Averea cea mai sigura si cea mai importanta pe care o are umanitatea din timpul umanitatii mele este poezia fiecarui om in parte, - si in acest sens intelegem estetica ca pe expresia cea mai fiintinda a eticii.
Poetul este aidoma unei moase de tara care ajuta femeia pe camp sa nasca. Dar a confunda moasa cu miracolul nasterii ar fi un cintec al surzilor.
Poezia poetului stirneste poezia intima a fiecaruia.
Un poet este cu atit mai maret cu cit cei care-l citesc nu pe el il descopera, ci pe ei insisi.
Inchei adaugind ca Podul de la Struga e un curcubeu caruia-i zarim bolta, - si ale carui picioare nu i le zarim, dorindu-i-le lungi-prelungi ca ecuatorul.

Ave!
Al vostru, Nichita Stanescu.
Azi, 1982






Autoportret (secvential biografic)


Aceasta pagina a fost accesata de 2656 ori.
{literal} {/literal}