Cantec de luna noua
de Nichita Stanescu
Incet, sub pasii ceasului venit,
se sterge, sur, noptirea-albastra
si tot mai e ceva neimplinit
si singur, in iubirea noastra
Poate ca doina asta veche
tacerile le cerne rand pe rand,
de iti rasuna in ureche
pe dupa ceturi luna lunecand
Nelinisti vechi, si glasul lor hoinar
spre nestiut incet ne mana
Ne-oprim o clipa apoi mergem iar
prin ceata uda, mana-n mana
si vazul tau pe piept imi suie
ca un paianjen beat. Si nu imi spui
ca mi s-a prins surasu-ti amarui
de buze, fata amaruie
Chemarile ne scutura in san
durut zornaitoarea salba
Si de-as fi fost copac batran, batran,
tu ai fi fost o frunza alba
sau poate inserarea.
Cantec de luna noua
Aceasta pagina a fost accesata de 2823 ori.