Cantec de om

Cantec de om

de Nichita Stanescu

Uite cu ce litere mari iti scriu
si iscalesc dedesubt.

Trupul meu viu si sufletul meu viu,
sau poate mai degraba dorintele mele,
le-am ridicat ca pe niste globuri miscatoare
spre stele.

Iarta-ma daca-ti scriu cuvinte
mai lungi decat trupul meu.
Intinde-ti mana atenta si-ai sa le-ajungi
de cate ori vrei, mereu!

Acum am tasnit prin aer.Norii
i-am impins doar cu sunetul vorbirii,
si sufletul doar cu trupul meu tanar
mi l-am incins,
asa cum inaintea bataliilor Machedon
isi incingea sabia.

Totul se schimba in mine
acum, cand alerg pe varfurile de munte
ale cuvintelor.
Daca-mi da prin gand s-apas cu talpa, mai tare,
vreun pisc, vreo propilee sau vreun obelisc,
prin universul negru, spre fiecare soare
flacara ma isc, ratacitoare.

Aproape nu-mi vine sa cred
ca am putut pana-aici sa purced.
Ochiul pamantului, albastru,
imi priveste din departare
fata sarata, inima zburatoare,
si nelinistit mi-azvarl imaginea chipului
ca pe o minge ovala
spre-ndepartatul pamant!

Dar ea se-ntoarce la mine.
Eu sunt? - Da, eu sunt.





Cantec de om


Aceasta pagina a fost accesata de 3595 ori.
{literal} {/literal}